Lifting-ul facial

Odată cu înaintarea în vârstă încep să apară numeroase modificări în arhitectura facială care nu cruță nici o componentă a feței: fibrele de colagen și elastină de la nivelul pielii încep să se degradeze, pielea își pierde din elasticitate, cantitatea de apă de la nivelul pielii începe să scadă, țesuturile adipoase încep să se atrofieze. Ba mai mult, structura oaselor faciale suferă modificări, iar ligamentele de susținere ale compartimentelor estetice ale feței încep să se lase. Toate aceste schimbări duc la modificarea până la cel mai profund nivel al arhitecturii feței. Apar astfel ridurile, pielea se subțiază și începe să se lase, pierzându-și tonusului, strălucirea și volumul. Apar linii fine și șanțuri adânci între compartimentele musculare, fie datorită slăbirii structurilor de rezistență, fie datorită mișcărilor repetate ale musculaturii mimicii.

Lifting-ul facial, sau facelift-ul, reprezintă cea mai eficientă procedură chirurgicală folosită pentru tratarea laxității structurilor faciale și a excesului de piele de la nivelul feței sau gâtului. 

Faceliftul ameliorează semnele vizibile ale îmbătrânirii de la nivelul feței și ale gâtului precum: pielea facială lăsată, șanțurile nazolabiale adâncite, compartimentele de țesut adipos ptozate, accentuarea “fălcuțelor”, bărbia “dublă” și “linia marionetei” adâncită.

În intervenția de facelift inciziile sunt plasate în spatele liniei părului în apropierea tâmplelor, în jurul urechii sau submentonier, fiind astfel ascunse în zone anatomice favorabile de pliu cutanat natural sau chiar în spatele liniei părului. Prin acest abord, vom realiza disecția minuțioasa a țesutului subcutanat,  repoziționarea structurilor profunde și a celor de suport de sub piele (SMAS-ului) și îndepărtarea excesului de piele. Efectul procedurii este unul spectaculos, de netezire a pielii și de restabilire a conturului neted, ferm și întinerit al feței și gâtului. 

Pentru pacienții care prezintă semne mici sau moderate de îmbătrânire se poate opta pentru intervenția de mini-facelift, aceasta fiind o tehnică mai puțin invazivă, cu incizii mai mici localizate după linia părului sau în zonele de pliu natural din jurul urechii.

Deși facelift-ul poate îmbunătăți spectaculos aspectul general facial, există și limitări ale acestei proceduri. Pierderea volumetrică determină de resorbția oaselor de la nivelul pomeților sau bărbiei sau de pierderea de țesut adipos nu poate fi compensată doar prin procedura de facelift. În cazul acestor pacienți există posibilitatea de a asocia facelift-ului diverse alte proceduri suplimentare precum transferul de grăsime (lipofilling-ul) sau fillerele dermale cu acid hialuronic pentru refacerea volumetrică și pentru redarea conturului pomeților sau bărbiei. 

Există intervenții chirurgicale complementare facelift-ului, care pot fi realizate în același timp operator cu scopul de a obține un rezultat armonios și pentru a nu crea discordanță între unitățile estetice ale feței. Printre acestea se numără lifting-ul cervical, frontal și de sprâncene sau blefaroplastia. 

Important de menționat este și faptul ca facelift-ul nu poate schimba aspectul fundamental al pielii îmbătrânite și nu poate opri procesul de îmbătrânire. Pentru restaurarea texturii pielii pot fi necesare și alte proceduri topice sau laser. 

Indicații preoperatorii

Abținerea de la fumat este importantă pentru favorizarea unor rezultate pozitive ale acestei proceduri. Este recomandat ca acesta să fie făcut cu cel puțin 2 săptămâni înainte de operație, și poate fi reluat la minim 2 săptămâni după operație. Pentru obținerea celor mai bune rezultate pe termen lung și pentru reducerea suplimentară a riscurilor postoperatorii, este recomandată întreruperea fumatului cu 6 săptămâni preoperator. 

Procedura chirurgicală

Intervenția se efectuează sub anestezie generală, durând de la 3 până la 4 ore în funcție de complexitate și de particularitățile personale. Anestezia este adaptată fiecărui pacient și va ține cont de istoricul, antecedentele și preferințele pacientului. Aceasta constă în adormirea completă și analgezia totală pe parcursul intervenției. Înainte de efectuarea anesteziei se vor administra anumite medicamente pentru a maximiza confortul și a micșora timpul operator. Pe parcursul intervenției funcțiile vitale vor fi monitorizate în mod continuu pentru siguranța dumneavoastră.

După înlăturarea țesutului în exces și efectuarea cu atenție a hemostazei, incizia va fi închisă minuțios, în planuri anatomice cu fire resorbabile și acoperite cu benzi adezive chirurgicale. Astfel nu va fi nevoie de scoaterea firelor după operație și se vor acorda condițiile optime organismului pentru o vindecare cu minimă cicatrizare.

Evoluția și așteptările postoperatorii

După operație veți avea în jurul feței un pansament cu scopul de a reduce edemul și de a oferi feței suportul optim pentru vindecare. De asemenea, pentru a grăbi vindecarea și pentru a maximiza confortul postoperator sunt recomandate aplicațiile reci locale dar și tratament medicamentos conform rețetei prescrise. Este normal ca după operație să simțiți un anume grad de disconfort și de durere. Pot să apară la nivelul zonelor operate vânătăi, acestea urmând să dispară la circa 1-2 săptămâni.

Timpul de recuperare după intervenție variază în funcție de pacient dar și de amploarea procedurii, fiind uzual după intervenție ca fața să se simtă în tensiune, caldă și sensibilă la atingere.

În cazul unor intervenții de amploare mare dar și în funcție de statusul biologic al pacientului, este uneori nevoie de o zi suplimentară de spitalizare, pentru monitorizare atentă și pentru facilitarea respectării recomandărilor postoperatorii.

Efortul fizic, mișcările bruște și aplecarea trebuie evitate în perioada imediat postoperatorie. 

Este important de luat în considerare că rezultatele imediat postoperatorii nu vor fi cele finale. După intervenția de lifting este normal sa apară umflături la feței, uneori asimetrice, ce pot determina un aspect inestetic, frustrant. Recuperarea după procedură variază în funcție de tipul de intervenție efectuată dar și în funcție de statusul biologic al fiecărui pacient în parte. Urmarea recomandărilor postoperatorii este esențială pentru obținerea celor mai bune rezultate și pentru a reduce riscul de potențiale complicații.

Rezultatele procedurii de facelift sunt în mod normal permanente, însă fluctuațiile semnificative în greutate corporală dar și procesul natural de îmbătrânire pot determina în timp modificarea aspectului feței. Pentru a avea cele mai bune rezultate pe termen lung este important să adoptați un stil de viață sănătos, să evitați fumatul și expunerea la soare sau radiații ultraviolete.

În cazul unor pacienți cicatricile pot avea o culoare rozalie persistentă până la 6-9 luni după intervenție, în final transformându-se într-o linie albă foarte subțire. Este important să vă protejați timp de 6 luni după intervenție de expunerea la soare sau radiații UV și să folosiți creme cu factor de protecție solară. Machiajul poate fi aplicat după 7-14 zile de la intervenție. 

Vă puteți întoarce la muncă după 7 până la 14 zile de la intervenție, având grijă să purtați ochelari de soare. Timp de 2-3 săptămâni de la procedură este recomandat să evitați eforturile fizice intense sau susținute. 

Complicații 

Procedura de facelift este considerată în general a fi o procedură sigură, însă orice procedură chirurgicală poate prezenta complicații. Urmărirea strictă a recomandărilor oferite după intervenția chirurgicală va asigura minimalizarea riscului de apariție al acestor complicații. 

Hematomul, seromul, asimetrii, conturul facial anormal, depresiuni și denivelări la nivelul feței, depigmentarea pielii, întârzierea vindecării plăgii chirurgicale, necroza tegumentaăa (în special la fumători), hiper/hiposensibilitatea, cicatricile hipertrofice sau cheloide se numără printre celelalte potențiale complicații. Monitorizarea apariției acestora și instituirea promptă a tratamentul corect este scopul principal al controalelor postoperatorii.
O complicație importantă a lifting-ului facial este cea a traumatizării sau lezării unor ramuri din nervul facial care poate duce la paralizii locale, de cele mai multe ori reversibile în decurs de 3 până la 6 luni, dar care rareori pot fi permanente.