Sânii excesiv proporționați pot fi o povară asupra sănătății dar și sursa a unui disconfort fizic și emoțional. În zilele noastre, din ce în ce mai multe femei caută soluții chirurgicale pentru înlăturarea problemelor cauzate de sânii disproporționat de voluminoși. Fie că vorbim de dureri de spate, gât sau umeri, de iritații cutanate recurente la nivelul șanțurilor inframamare sau pur și simplu de disconfort emoțional, sânii mari pot împiedica activitățile cotidiene ale pacientelor și pot fi un stres suplimentar în viața de zi-cu-zi al femeilor active.
Odată cu trecerea timpului și sub efectul constant al gravitației, sânii, precum orice structură a corpului, vor începe să sufere modificări, lucru mult mai evident în cazul femeilor cu sâni dezvoltați. Chiar și luând măsuri pentru prevenirea acestor modificări, precum purtarea bustierelor și evitarea eforturilor fizice intense și susținute, acest fenomen este neiertător și frustrant pentru femeilor cu sânii supradimensionați.
Există din fericire numeroase soluții chirurgicale pentru pacientele care doresc să se elibereze de povara acestor greutăți în plus și care visează la recuperarea formei și conturului tânăr al sânilor.
Mamoplastia de reducție a sânilor, sau operația de micșorare a sânilor, este procedura prin care se realizează îndepărtarea țesutului excesiv grăsos și tegumentar cu sau fără îndepărtarea de țesut glandular. Prin această procedură se realizează în primul rând remodelarea sânilor, cu scopul de a obține o formă a sânilor proporționată corpului, cu un aspect și o consistență fermă, întinerită. Tot în cadrul acestei intervenții se realizează redimensionarea și repoziționarea areolelor întinse sau mărite ca suprafață, dar și corectarea eventualelor asimetrii ale sânilor. Rezultatul final oferă pacientelor o pereche de sâni corect proporționați corpului, fermi și bine conturați, cu aspect rejuvenat, înlătura disconfortul fizic și emoțional excesiv creat de sânii voluminoși. Noua siluetă echilibrată și atractivă redă pacientelor încrederea în sine atunci când poartă costume de baie sau haine mulate pe corp și confort în timpul activităților fizice din viața de zi cu zi.
Mamoreducția circumverticală implică o incizie circumferențială la nivelul areolei poziționată la marginea dintre areolă și tegument, prelungită spre polul inferior al sânului. Permite pe lângă repoziționarea areolei și corectarea unei ptoze moderate a sânului prin îndepărtarea de țesut tegumentar în exces de la nivelul inferior al sânului.
Mamoreducția în ancoră sau în “T” inversat implică o incizie circumferențială la nivelul areolei, prelungită spre polul inferior și apoi lateral și medial la nivelul șanțului inframamar, având forma unui “T” întors sau a unei ancore. Este procedură care permite îndepărtarea celei mai mari cantități de exces de țesut. Aceasta tehnică este cea mai eficientă pentru remodelarea și ridicarea sânilor și se pretează pentru corectarea ptozelor cu un grad accentuat.
În funcție de aspectul sanilor, de cantitatea de surplus, de asimetrii și de gradul de ptoză procedura poate fi adaptată în vederea obținerii unui rezultat optim, adaptat nevoilor și dorințelor pacientei.
Amputația de sân
Este o tehnică care rezultă într-o cicatrice finală sub formă de ancoră sau “T inversat” la fel cum a fost descrisă anterior, dar în cadrul căreia complexul areolo-mamelonar nu poate fi salvat și va fi recoltat ca o grefă de piele toată grosimea ce se reaplică la sfârșitul intervenției în poziția firească. Este o tehnica folosită doar în situațiile de gigantomastie, în care sânii sunt enormi, iar distanța de la furculița sternală până la mamelon este foarte mare, de peste 30 de centimetri, scopul acestor intervenții fiind unul curativ și nu estetic. În aceste situații funcția de alăptare, precum și sensibilitatea sunt cu siguranță compromise, motiv pentru care este recomandat să se opteze pentru această intervenție atunci cand știți că nu mai vreți să alăptați pe viitor.
După intervenția de micșorare a sânilor, pacientele se vor simți eliberate și își pot relua stilul de viață activ, având în același timp și un corp cu aspect echilibrat.
Cicatricea postoperatorie reprezintă o altă îngrijorare comună a pacientelor care doresc să opteze pentru procedura de micșorare a sânilor. Inciziile sunt poziționate în zone anatomice favorabile și vor fi închise cu grijă astfel încât să fie cât mai greu de observat. Chiar și luând în considerare cicatricile, majoritatea pacientelor se declară încântate de rezultatul final al procedurii, aspectul rejuvenat al sânilor reoferindu-le confortul și încrederea în sine.
Procedura chirurgicală
Intervenția se efectuează sub anestezie generală, durând între 1,5 și 2 ore în funcție de complexitate și de particularitățile personale. Anestezia este adaptată fiecărei paciente și va ține cont de istoricul, antecedentele și preferințele pacientei. Aceasta constă în adormirea completă și analgezia totală pe parcursul intervenției. Înainte de efectuarea anesteziei se vor administra anumite medicamente pentru a maximiza confortul și a micșora timpul operator. Pe parcursul intervenției funcțiile vitale vor fi monitorizate în mod continuu pentru siguranța dumneavoastră.
După înlăturarea țesutului în exces și efectuarea cu atenție a hemostazei, incizia va fi închisă minuțios, în planuri anatomice cu fire resorbabile și acoperite cu benzi adezive chirurgicale. Astfel nu va fi nevoie de scoaterea firelor după operație și se vor acorda condițiile optime organismului pentru o vindecare cu minimă cicatrizare.
Evoluția și așteptările postoperatorii
După operație este importantă utilizarea mijloacelor de contenție externă cum ar fi fașa elastică sau bustiera cu scopul de a reduce edemul și de a oferi sânilor suportul optim pentru vindecare. De asemenea, pentru a grăbi vindecarea și pentru a maximiza confortul postoperator sunt recomandate aplicațiile reci locale dar și tratament medicamentos conform rețetei prescrise. Este normal ca după operație să simțiți un anume grad de disconfort și de durere.
Pot să apară la nivelul sânilor vânătăi, acestea urmând să dispară la circa 1-2 săptămâni.
Timpul de recuperare după intervenție variază în funcție de pacient dar și de amploarea procedurii, fiind uzual după intervenție ca sânii să se simtă în tensiune, calzi și sensibili la atingere.
Efortul fizic, mișcările bruște ale membrelor superioare și ridicarea greutăților de peste 2,5 kilograme trebuie evitate în perioada imediat postoperatorie. Bustiera va fi purtată continuu 3-4 săptămâni.
Activitatea fizică cotidiană poate fi reluată la 3-4 zile după intervenție, însă efortul fizic susținut sau intens cu membrele superioare poate fi reluat treptat abia la 3-4 săptămâni. Este recomandată utilizarea bustierei în timpul efectuării efortului fizic pe parcursul următoarelor 6 până la 12 luni postoperator.
Este important de luat în considerare că rezultatele imediat postoperatorii nu vor fi cele finale. După intervenția de reducție mamară este posibil să apară umflături la nivelul sânilor, polul inferior să pară teșit, urmand ca acesta să se rotunjească și să capete forma plăcută și normală a sânului în următoarele luni postoperator. Recuperarea după procedura de reducție mamară variază în funcție de tipul de intervenție efectuată dar și în funcție de statusul biologic al fiecărei paciente în parte. Urmarea recomandărilor postoperatorii este esențială pentru obținerea celor mai bune rezultate și pentru a reduce riscul de potențiale complicații.
La 6 luni postoperator poate fi evaluat rezultatul final al procedurii. Sânii se vor stabiliza, iar rezultatul va deveni cel permanent în primele 6 până la 12 luni de la intervenție.
Odată cu înaintarea în vârstă dar și datorită variațiilor în greutate sau eventualelor sarcini, sânii vor suferi modificări în formă și dimensiuni, iar reducția mamară nu previne astfel de fenomene. Este important să luați în considerare evoluția naturală de îmbătrânire a sânilor și posibilitatea de a deveni mai puțin satisfăcută de aspectul sânilor. În acest caz puteți alege să restabiliți forma acestora prin intervenții de ridicare a sânilor prin mastopexie.
Complicații
Reducția mamară este considerată în general a fi o procedură sigură, însă orice procedură chirurgicală poate prezenta complicații. Urmărirea strictă a recomandărilor oferite după intervenția chirurgicală va asigura minimalizarea riscului de apariție al acestor complicații.
Hematomul, seromul, asimetria, umflarea, hiper/hiposensibilitatea sau cicatricile hipertrofice sau cheloide se numără printre potențialele complicații. Monitorizarea apariției acestora și instituirea promptă a tratamentul corect este scopul principal al controalelor postoperatorii.
Hematomul
Este o complicație rară care apare de obicei în primele 24-48 de ore de la intervenție. Pacienta va constata că un sân se umflă semnificativ mai mult față de celălalt. În această situație trebuie să vă adresați chirurgului pentru control, iar dacă se confirmă suspiciunea de hematom este necesară reintervenirea chirurgicală pentru evacuarea lui, reluarea meticuloasă a hemostazei.
Infecția
Este o complicație extrem de rară în epoca curentă, dar care este menționată în cărțile de literatură și despre care trebuie să știți înainte de a apela la o astfel de intervenție chirurgicală. Operația se desfășoară într-un bloc operator modern, profesional, în condiții de maximă asepsie, cu instrumentar și materiale sterile. Pacienta beneficiază de tratament antibiotic perioperator și postoperator, iar asta face ca această complicație să fie extrem de rar întâlnită.
Asimetria mamara
Intervenția de reducția mamară este una dificilă și meticuloasă în care asimetriile preexistente vor fi ameliorate întotdeauna. Exista însă situații în care poate să persiste un grad foarte mic de asimetrie dat de conformația toracelui și a sânului.
Cicatricile hipertrofice sau cheloide
Aspectul final al cicatricilor postoperatorii în general ține cont de mai mulți factori. O parte din aceștia țin de tehnica chirurgicală și de materialele folosite. Această componentă ține de chirurg și este motivul pentru care folosesc materiale de sutură de cea mai bună calitate, asociat cu tehnică meticuloasă în care marginile plăgii sunt întotdeauna aproximate dar libere de tensiune, pentru a oferi condițiile unei vindecări și cicatrizări optime.
Alți factori majori care vor influența forma finală a cicatricilor sunt reprezentați de predispoziția genetică a pielii pacientei, care poate sa dezvolte cicatrici cheloide sau hipertrofice indiferent de tehnica și materialele folosite. Din fericire această predispoziție este mai rar întâlnită în cadrul populației generale. Pe lângă acești factori, aspectul cicatricilor poate fi îmbunătățit prin respectarea indicațiilor postoperatorii: aplicarea unguentelor prescrise, masajul cicatricilor și prevenirea expunerii la soare sau radiații ultraviolete.
Necroza parțială sau totală de areolă
Este o complicație neplăcută care poate prelungi timpul de vindecare și soluționare până la câteva luni, o complicație care are un risc mai crescut la pacienții fumători înrăiți și este unul din motivele pentru care cer pacienților mei să renunțe la fumat sub orice formă, minim 2-3 săptămâni postoperator, în cazul în care doresc să apeleze la acest tip de intervenție. Dacă apare această complicație, rezolvarea ei se face fie prin excizii și suturi directe, fie prin vindecări la “per secundam” (vindecare spontană într-o perioadă mai îndelungată de timp), măsuri care de cele mai multe ori lasă în urma cicatrici inestetice care necesită de cele mai multe ori acoperirea cu tatuaje de culoarea pielii.