Lifting-ul pentru coapse sau brațe reprezintă o procedură chirurgicală de remodelare corporală care se adresează persoanelor care prezintă un exces tegumentar datorat fie înaintării în vârstă, fie pierderilor semnificative în greutate. Aceasta procedură este soluția pentru a reda coapselor sau brațelor conturul net și aspectul tonifiat.
Elasticitatea este proprietatea prin care pielea revine la forma ei inițială atunci când forțele care determină deformarea ei au fost înlăturate. Chiar și așa, odată cu înaintarea în vârstă, dacă deformările survin brusc sau depășesc capacitatea de întindere a pielii, vor apărea inevitabil vergeturile și excesul de piele. Fie că vorbim de pierderi semnificative în greutate după dietă, exercițiu fizic sau după chirurgie bariatrică, adesea pot sa apară modificări la nivelul pielii, ireversibile prin procesele naturale.
Pe lângă aceste fenomene, cu vârsta, țesuturile își pierd progresiv capacitatea de elasticitate, devenind mai subțiri și pierzându-și din fermitate. Acest lucru determină ca aspectul pielii să fie diferit odată cu înaintarea în varsta, cu atât mai mult cu cât pielea este supusă modificărilor în volum.
Prin procedura de lifting, pielea de la nivelul feței interne a brațelor sau coapselor este îndepărtată chirurgical, oferind pielii de la nivelul membrelor un aspect strâns, ferm, rejuvenat.
În cazul pacienților cu o elasticitate bună a pielii dar care se confruntă cu un exces minim sau moderat de grăsime la nivelul coapselor sau brațelor, o intervenție mai potrivită pentru obținerea aspectului tonifiat și ferm poate fi cea de lipoaspirație. În numeroase cazuri, cele două proceduri pot fi asociate pentru obținerea unui rezultat optim.
Deși nu reprezintă o modalitate de vindecare a vergeturilor de la nivelul brațelor sau coapselor, intervenția de lifting poate realiza eliminarea acestora în bloc, atunci când ele sunt situate la nivelul zonelor de exces tegumentar ce vor fi îndepărtate. Aspectul vergeturilor situate în zonele învecinate poate fi estompat în unele cazuri în urma procedurii datorită efectului de strângere circumferențială a tegumentului de la nivelul brațelor sau coapselor.
Procedura chirurgicală
Intervenția se efectuează sub anestezie generală, durând între 2 până la 3 ore în funcție de complexitate și de particularitățile personale. Anestezia este adaptată fiecărui pacient și va ține cont de istoricul, antecedentele și preferințele pacientului. Aceasta constă în adormirea completă și analgezia totală pe parcursul intervenției. Înainte de efectuarea anesteziei se vor administra anumite medicamente pentru a maximiza confortul și a micșora timpul operator. Pe parcursul intervenției funcțiile vitale vor fi monitorizate în mod continuu pentru siguranța dumneavoastră.
Inciziile sunt poziționate la nivelul corpului în zone anatomice favorabile, astfel încât să asigure ascunderea cicatricilor într-un mod cât mai eficient în zonele care pot fi acoperite de articolele vestimentare.
După înlăturarea țesutului în exces și efectuarea atentă a hemostazei, incizia va fi închisă minuțios, în planuri anatomice cu fire resorbabile și acoperite cu benzi adezive chirurgicale. Astfel nu va fi nevoie de scoaterea firelor după operație și se vor acorda condițiile optime organismului pentru o vindecare cu minimă cicatrizare.
Evoluția și așteptările postoperatorii
După operație este posibil să vă fie recomandată utilizarea mijloacelor de contenție externă, cu scopul de a reduce edemul și de a oferi membrelor suportul optim pentru vindecare. De asemenea, pentru a grăbi vindecarea și pentru a maximiza confortul postoperator, sunt recomandate aplicațiile reci locale dar și tratament medicamentos conform rețetei prescrise. Este normal ca după operație să simțiți un anume grad de disconfort și de durere. Pot să apară la nivelul zonelor operate vânătăi, acestea urmând să dispară la circa 1-2 săptămâni.
Timpul de recuperare după intervenție variază în funcție de pacient dar și de amploarea procedurii, fiind uzual după intervenție ca brațele sau coapsele să se simtă în tensiune, calde și sensibile la atingere.
În cazul unor intervenții de amploare mare dar și în funcție de statusul biologic al pacientului, este uneori nevoie de o zi suplimentară de spitalizare, pentru monitorizare atentă și pentru facilitarea respectării recomandărilor postoperatorii.
Efortul fizic, mișcările bruște și ridicarea greutăților trebuie evitate în perioada imediat postoperatorie.
Activitatea fizică cotidiană poate fi reluată la 3-4 zile după intervenție. Eforturile de intensitate moderată și ridicarea membrelor superioare deasupra umerilor pot fi începute de la 2 săptămâni postoperator, însă efortul fizic susținut sau intens poate fi reluat treptat abia la 6 săptămâni.
Este important de luat în considerare că rezultatele imediat postoperatorii nu vor fi cele finale. După intervenția de lifting este normal să apară umflături la nivelul brațelor sau coapselor, uneori asimetrice, ce pot determina un aspect inestetic, frustrant. Recuperarea după procedură variază în funcție de tipul de intervenție efectuată dar și în funcție de statusul biologic al fiecărui pacient în parte. Urmarea recomandărilor postoperatorii este esențială pentru obținerea celor mai bune rezultate și pentru a reduce riscul de potențiale complicații.
La 3 luni postoperator poate fi evaluat rezultatul final al procedurii. Aspectul brațelor, respectiv al coapselor se va stabiliza, iar rezultatul va deveni cel permanent în primele 6 până la 12 luni de la intervenție.
Odată cu înaintarea în vârstă dar și datorită variațiilor în greutate țesutul de la nivelul brațelor sau coapselor poate suferi modificări în formă și dimensiuni, iar intervenția de lifting nu previne astfel de fenomene. Este important să luați în considerare evoluția naturală de îmbătrânire a corpului în timp și posibilitatea de scădere a satisfacției față de aspectul brațelor și al coapselor. În acest caz puteți alege să restabiliți forma acestora prin intervenții suplimentare de lifting sau lipoaspirație, în funcție de necesitate.
Complicații
Procedura de lifting al brațelor și coapselor este considerată în general a fi o procedură simplă și sigură, însă orice procedură chirurgicală poate prezenta complicații. Urmărirea strictă a recomandărilor oferite după intervenția chirurgicală vă va asigura minimalizarea riscului de apariție al acestor complicații.
Dehiscența de plagă, seromul, hematomul, infecțiile, necroza tegumentară, tromboza venoasă, hiper/hiposensibilitatea, cicatricile hipertrofice sau cheloide se numără printre potențialele complicații. Monitorizarea apariției acestora și instituirea promptă a tratamentul corect este scopul principal al controalelor postoperatorii.